Boala parodontala la pisici (parodontita) este o afectiune care afecteaza structurile de sustinere ale dintilor din oasele maxilare, inclusiv parodontul. Există două forme principale de boala parodontală: gingivita și parodontoza. Gingivita reprezintă stadiul inițial în dezvoltarea parodontitei și este cauzată de secrețiile acide și toxinele eliberate în placa dentară. Aceste substanțe au un efect iritant, ducând la inflamație, cunoscută sub numele de gingivita. Când inflamația progresează spre infecție și se extinde de la gingii până la structura osoasă a dintelui și a structurilor ligamentare, poate fi considerată stadiul primar al parodontitei.
Parodontita apare adesea dupa gingivita netratata si ignorata. Placa bacteriană se acumulează pe dinți, iritând gingiile, iar ligamentul parodontal pierde colagen, ducând la distrugerea osului alveolar, slăbind atașamentul dintelui.
Cuprins
Cauzele parodontitei la pisici
Pe lângă igiena orală deficitară, alți factori semnificativi care pot declanșa parodontita la pisici includ:
Infecții virale: Calicivirusul felin (FCV) și Herpesvirusul felin (FHV) pot juca un rol semnificativ în declanșarea gingivitei, în timp ce Virusul Leucemiei Feline (FeLV) și Virusul Imunodeficienței Feline (FIV) afectează sistemul imunitar al pisicii, deși nu sunt direct legate de inflamația gingivale.
Alinierea incorectă a dinților: Poziționarea anormală a dinților și înghesuirea facilitează acumularea plăcii bacteriene.
Genetica: Unele pisici sunt predispuse genetic la boli dentare, iar în unele cazuri, parodontita se poate dezvolta chiar și cu respectarea strictă a igienei bucale.
Resorbția dentară: Leziunile din cavitățile bucale ale pisicii duc la dezvoltarea gingivitei în jurul dinților.
Boli ale sistemului imunitar: Inflamația mucoasei bucale poate fi cauzată de boli autoimune sau imunomediate, reacții exagerate ale sistemului imunitar la factorii de stres normali, cum ar fi bacteriile și toxinele acumulate în placa bacteriană.
Placa bacteriana: Similar cu gingivita, formarea plăcii bacteriene pe dinți este o cauză principală a bolii parodontale. Placa se transformă în tartru în timp și poate provoca inflamații gingivale.
Tartru: Depozitele de tartru se formează din minerale derivate din salivă și se acumulează pe dinți. Tartrul poate irita gingiile și poate contribui la boala parodontală.
Infecții bacteriene: Bacteriile patogene care se acumulează în jurul dinților pot provoca infecții și inflamații grave ale gingiilor și susținând țesuturile.
Boala parodontală la pisici este o afecțiune frecventă care afectează cavitatea bucală și țesuturile de susținere a dinților, necesitând atenție maximă și consultarea promptă cu un medic veterinar de specialitate.
Simptomele bolii parodontale la pisici
Simptomele primare ale bolii parodontale la pisici includ:
- Miros neplăcut de respirație (Halitoza): Unul dintre primele semne ale bolii parodontale este mirosul neplăcut al respirației.
- Sângerări gingivale: Gingiile pot sângera în timpul periajului sau mestecării dentare.
- Dificultate la mancare: Pisicile pot întâmpina dificultăți la mestecat și înghițire, ceea ce duce la reducerea apetitului și a consumului de alimente.
- Salivație excesivă: Salivația excesivă poate fi un semn de disconfort oral.
- Mestecarea dureroasă: Pisicile pot manifesta durere la mestecat.
- Dinți slăbiți sau în cădere: În stadii avansate, boala parodontală poate duce la pierderea dinților.
Tratamentul parodontitei la pisici
Este esențial și se recomandă ca pisica să fie examinată de un medic veterinar pentru evaluarea și planificarea corectă a tratamentului. Managementul bolii parodontale la pisici necesită o abordare atentă și continuă pentru a menține sănătatea orală.
Tratamentul bolii parodontale la pisici variază în funcție de stadiul bolii. Pentru gingivita fără pierderi osoase, detartrajul dentar este eficient, implicând îndepărtarea plăcii bacteriene de pe dinți, inclusiv de sub gingii. Aceste proceduri pot ajuta la gestionarea inflamației și la prevenirea progresiei bolii.
Dacă există o pierdere a structurilor de susținere a dinților, iar procesul este ireversibil, medicul veterinar poate opta pentru una dintre următoarele soluții:
Aplicarea antibioticelor sub gingii: Pentru combaterea infecțiilor locale și controlul răspândirii bacteriene.
Tratamente de canal: În unele cazuri, tratamentele de canal pot fi folosite pentru a păstra dintele afectat în timp ce se îndepărtează infecția din interior.
Extracție dentară: În cazurile severe în care dinții sunt afectați ireversibil, extracția poate fi necesară pentru a preveni răspândirea infecției și a atenua disconfortul.
Tratament cu antibiotice: In situatii de infectii severe, administrarea de antibiotice poate fi necesara pentru combaterea bacteriilor si controlul inflamatiei.
Managementul durerii: Pentru a asigura confortul animalului, pot fi administrate medicamente pentru a gestiona durerea asociată cu procedurile sau starea bolii.
Igiena bucala la domiciliu: Proprietarii pot juca un rol crucial în prevenirea recidivelor prin adoptarea unor practici regulate de igienă orală, inclusiv periajul dentar și utilizarea de produse specifice menite să mențină sănătatea dentară.
Menținerea unei igiene dentare riguroase și vizitele regulate la medicul veterinar contribuie la asigurarea sănătății orale optime pentru animalul de companie.
